Cine este Baba Dochia?


 Este o legendă cunoscută pretutindeni între români, a babei Dochia cu noră-sa. Am văzut-o până acum culeasă de vreo opt ori şi totdeauna absurd redată. Baba trimite pe nora sa – zice povestea – cu o lână neagră să i-o înălbească. Îi mai dă apoi să facă alte două lucruri cu neputinţă. Dar cu ajutorul unui sfânt, nora le face. Atunci baba îmbracă nouă cojoace, pleacă la munte cu oile, dar venind vremea rea, ea tot dezbracă rând pe rând câte un cojoc, până ce rămase în camaşă şi îngheţă de frig.

Toţi culegătorii simt în ei puterea de a explica legenda. Zic ei ca Dochia – fie fata, fie ţara lui Decebal – că sfântul care ajută nurorii e Traian-împaratul şi aşa mai departe. Pe scurt, că legenda e o închipuire a cuceririi Daciei. Ferească Dumnezeu !


Legenda, cum o văd publicată, e absurdă. Explicarea ei – şi mai absurdă. Întâi. E nefiresc lucrul spus de legendă. Când e vremea caldă pleci mai uşor îmbrăcat şi, dacă eşti cuminte, îţi iei cu tine o haină pentru vreme mai răcoroasă. Cine e nebunul să se-mbrace cu cojoace când e vremea caldă; iar când dă zăpadă cu viscol şi ger, să se dezbrace aruncându-şi hainele ? Baba Dochia pleacă îmbrăcată cu noua cojoace pe timp cald, şi când o ajunse gerul îşi leapădă cojoacele. De ce? Nu e aşa povestea; e nenatural aşa. Povestea cea adevărată spune tocmai dimpotrivă: baba, cu cât o răzbeşte gerul, cu atât se îmbrăca mai bine, tot luând un cojoc peste altul – şi totuşi îngheaţă. Aşa ştiu eu povestea, nu numai auzită de la mama, ci aşa am citit-o, că o spun litvanii, sârbii, bulgarii, ruşii, polonii şi chiar ungurii.

Al doilea. Povestea nu e românească – vreau să zic, nu e numai a românilor – şi, după cât e dovedit pân-acum, o cunosc mai toate popoarele din Europa. Litvanii o spun mai scurt aşa : baba, răutăcioasă, trimite pe nora-sa să-i facă neagră lâna cea albă. Sf.Petru i-o face. O trimite apoi să-i toarcă fir alb din lâna neagră. Iarăşi îi ajută Sf. Petru. Îi dă apoi o creangă uscată s-o înverzească şi s-o înflorească. I-o aduce. Baba atunci pleacă cu oile, dar dă gerul, ea îmbracă pe rând noua cojoace şi totuşi îngheaţă. Nu e bine să caute însuşi culegătorul a da explicaţii legendelor. A explica o legendă e lucru mai greu şi cere multă-multă înţelepciune şi multe cunoştinţe despre legendele altor popoare. Şi mai ales să nu ne silim să vedem în oricare legendă pe Traian şi pe nepoţii lui Romul(us). Noi tot români rămânem, chiar şi dacă mărturisim că cutare legendă e sârbească ori bulgărească ; nu e nevoie să tragem câinele de coadă, ca să scoatem din fiecare legendă un obicei roman ori o tradiţie romană.


Să stăm la legenda noastră. Adică Dochia. Zor-nevoie să fie Dacia ? Şi de ce ? Pentru că vorbele astea cam aduc la sunet – ce mi-e Dachia, ce mi-e Dochia ? Nu. N-au a face una cu alta, cum n-are de-a face sarea cu ochii, sânul cu gheaţa şi nuca cu peretele. Prea ar fi o poveste simplă povestea asta a Dochiei. Eu n-aş admira niciodată o legendă ca asta şi mi-aş face o idee proastă de poporul care ar spune două mii de ani o poveste aşa de banală şi fără nici o licărire de poezie. Dar vezi, legenda Dochiei e o poezie adâncă, are un rost uimitor de frumos, şi de aceea toate popoarele Europei o spun, nu de două mii de ani, dar poate de 4-5.000 de ani, dacă nu aici, dar prin Asia de unde au pornit. Şi tocmai fiindcă o spun atâtea popoare, ea n-are de-a face cu Dacia şi cu Traian. Ce-or fi având de împărţit ungurii cu Traian ? Legenda Dochiei există, probabil, şi la arabi şi la persani şi la popoarele de pe lângă Gange ; ce-au avut ăştia cu Traian ? Şi încă cum îi de ani înainte de-a fi Traian pe lume…


Legenda Dochiei e una dintre cele mai vechi poveşti ale lumii, nu a românilor, şi una dintre cele mai vechi pretutindeni cunoscută. E o poveste solară. Poveştile solare se ocupă cu fenomenele naturei, cu ploile, cu vânturile, cu schimbările lunei,  cu nourii, fulgerele,  curcubeul,  cu rotirea soarelui, cu  anotimpurile, cu stelele etc. Lucrurile  acestea au zăpăcit întâi pe oameni, iar ei şi le-au explicat în chip miraculos. Ţăranii tot aşa fac şi azi. Când se întunecă soarele, îl mănâncă vârcolacii, când  tună, aleargă Sf. Ilie cu carul prin nouri, când se cutremură pământul, se mişcă peştii pe care stă pământul, şi câte nenumărate! Toţi ştim lucruri  de acestea măcar câte un leghion la număr. Ce sunt Sân Toaderii? Prorocul Ilie? Atanasie al Ciumii? Moşii? Haralambie  cu  aripi de foc? Alexia? Filipii? Martinii? Foca? Păliile? Ce sunt ielele, vântoasele, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana? Şi ce e în urmă baba Dochia ? Toate acestea sunt  întrupări ale fenomenelor din natură.


Credeţi că e întîmplare că de la Sf. Gheorghe până la Sf. Dumitru e tocmai atâta vreme ca de la Sf. Dumitru până la Sf. Gheorghe? Şi că sfântul Gheorghe e tânăr şi  omoară balaurul,  iar  Sf. Dumitru e  bătrân cu barba albă şi-l ţin ţin închis în Sîn-Toaderii de toamnă? Sf. Gheorghe e tânăr, căci el începe primăvara, omoară balaurul întunericului iernii; Sf. Dumitru e bătrân, căci de la el începe toamna cea cu zăpezi, şi e închis cum e soarele peste iarnă. E întâmplare că începutul primăverii e tocmai în  zilele babei Dochia? Că începutul toamnei e tocmai la Sf. Măria-mică ? Nu. Toate  sunt chibzuite şi potrivit aşezate şi au un rost solar.


Baba Dochia reprezintă timpul răutăcios şi vecinic schimbător de la începutul primăverii. Nora ei - care dealtfel poate să-i fie şi o fată vitregă, cum e într-unele poveşti - e însăşi natura ce se redeşteaptă din amorţeală, câmpia cu ierburile, codrii cu frunzişul etc. Ginerele poate să fie, ori să nu fie, în poveste el n-are a face. Sfântul Petru e  soarele.

Restul povestei e acesta: E  iarnă. Pământul e  acoperit cu zăpadă - ca şi cu o lână albă - cerul e acoperit de nouri negri, ca şi cu o lâna neagră. Se apropie de martie.  Baba cere nurorii sale să-i facă lâna cea albă, neagră. Ce adică? Să topească zăpada, ca să se vadă pământul care e negru. Nora (natura) nu poate face. O face însă soarele, care e Sfântul Petru. Acu cere baba: să-i toarcă fir alb din caier negru. Ce e asta ? Să dea deoparte nourii cei negri, ca să rămâie cerul senin, alb (seninul  e înţeles că alb, contrar negrului; aşa zice ţăranul: e senin ca laptele). Nora nu poate face, dar o face soarele. Acu baba, zăpada fiind topită şi cerul înseninat, cere nurorii să-i înverzească şi să-i înflorească creanga cea uscată. Sfântul Petru i-o înverzeşte. Asta reprezintă înverzirea câmpiilor. Amăgite de căldură, răsar flori în martie; baba iese cu oile pe munte. Dar deodată vin "zilele babei" cu ger, cu viscol (lucru ce se întâmpla în fiecare an la începutul lui martie), florile pier, baba îngheaţă, deşi ia pe rând nouă cojoace. Ce sunt aceste nouă cojoace? De obicei timpul rău, la începutul primăverii, ţine 9 zile. Toţi vorbim de cele 9 babe. Acest timp rău e pricinuit de soare: tocmai într-aceste zile soarele trece peste ecuator, din partea nordului pe partea sudului. Aceste treceri ale soarelui (echinocţii), două pe an, primăvara şi toamna, aduc schimbări de vreme, vânturi şi ploi. Cele nouă cojoace sunt cele 9 zile răutăcioase.


De ce e vorba de o babă? Pentru că babele sunt de felul lor cicălitoare şi răutăcioase, baba e tipul vremii rele. De ce noră sau  fată vitregă? Căci cerul într-adevăr se poartă cu câmpiile, la începutul primăverii, ca o mamă cu fata vitregă, sau o soacră rea cu nora. Dar de ce pe baba o cheamă Dochia?  La alte popoare o cheamă ca şi la români, iar pricina o puteţi găsi în calendar. Deschide-l: ce sfânt cade pe ziua de 1 martie, ziua întâi a lunei de primăvară? Sfânta muceniţă Evdochia. Apoi, cei ce au  aşezat sfinţii în calendare, patriarhii de la Roma, de la Ţarigrad, sinoadele bisericei creştine, desigur  nu s-a[u] gândit la Dacia şi la Traian şi nici la români, şi n-ar fi zis  doar: haide să punem pe ziua de ieri pe Dochia, ca să se potrivească cu legenda babei. Nu. Întâmplarea a făcut că pe ziua de 1 martie, sinoadele au ales de patron pe Evdochia. Şi noi românii am luat-o ca "babă" a legendei. Dacă o chema altfel, baba noastră nu s-ar fi numit Dochia şi nu ne-ar fi dat de lucru s-o asemănăm cu Dacia lui Traian.


de George Cosbuc

Share this:

ABOUT THE AUTHOR

Hello We are OddThemes, Our name came from the fact that we are UNIQUE. We specialize in designing premium looking fully customizable highly responsive blogger templates. We at OddThemes do carry a philosophy that: Nothing Is Impossible

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu